fbpx

Încă două țări europene suspendă vaccinarea cu AstraZeneca. Autoritățile au primit rapoarte privind formarea cheagurilor de sânge

Danemarca a suspendat, din motive de precauţie, administrarea vaccinului de la AstraZeneca împotriva COVID-19, din cauza temerilor legate de formarea de cheaguri de sânge la persoane vaccinate, a anunţat joi autoritatea sanitară de la Copenhaga.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Decizia intervine „după raportarea unor cazuri grave de formare de cheaguri de sânge la persoane care au fost vaccinate cu vaccinul anti-COVID-19 de la AstraZeneca”, a comunicat Agenţia Naţională de Sănătate, subliniind că „la ora actuală, nu putem trage concluzia existenţei unei legături între vaccin şi cheagurile de sânge”.

Austria anunţase luni că a încetat utilizarea unui lot de vaccinuri produse de laboratorul anglo-suedez, după decesul unei infirmiere de 49 de ani din cauza unor „grave tulburări de coagulare” la câteva zile după primirea vaccinului. Danemarca a luat însă decizia de a suspenda utilizarea tuturor vaccinurilor de la AstraZeneca pentru o perioadă de 14 zile.

Miercuri, o anchetă preliminară a Agenţiei Europene a Medicamentelor (EMA) a subliniat că nu există nicio legătură între vaccinul de la AstraZeneca şi decesul survenit în Austria. Până la data de 9 martie, doar 22 de cazuri de tromboze au fost semnalate din rândul celor peste 3 milioane vaccinate în Spaţiul economic european, potrivit EMA.

„Este important de subliniat că nu am renunţat la vaccinul de la AstraZeneca, dar că facem o pauză în utilizarea sa”, a precizat directorul agenţiei daneze, Soren Brostrom, citat în comunicat.

Danemarca afirmă că a înregistrat decesul unei persoane care a primit acest vaccin. O anchetă este în desfăşurare la EMA.

„Există o documentaţie importantă ce dovedeşte că vaccinul este atât sigur, cât şi eficace. Dar, împreună cu Agenţia daneză a medicamentelor, trebuie să reacţionăm la informaţiile despre eventuale efecte secundare grave, atât în Danemarca, cât şi în alte ţări europene”, a justificat Brostrom.

Această suspendare, care va fi reevaluată peste două săptămâni, modifică şi calendarul campaniei de imunizare în Danemarca. Potrivit autorităţii sanitare, termenul pentru vaccinarea întregii populaţii adulte a fost împins până la mijlocul lui august, faţă de începutul lunii iulie, anunţat anterior, transmite Euronews.

Alte șapte țări europene au oprit utilizarea unui lot de vaccinuri de la AstraZeneca

În total sunt nouă țări care au suspendat administrarea vaccinului produs de AstraZeneca: Danemarca, Italia, Norvegia, Austria, Estonia, Luxemburg, Lituania, Letonia și Islanda. AstraZeneca nu a comentat cele două incidente.

Săptămâna trecută, Austria a suspendat vaccinarea cu un lot de vaccinuri AstraZeneca după decesul unei persoane şi îmbolnăvirea alteia.

„Oficiul Federal pentru Siguranţă în Sănătate (BASG) a primit două rapoarte în legătură cu vaccinările făcute cu aceeaşi tranşă de vaccin AstraZeneca în districtul Zwettl”, declarau autorităţile sanitare din Austria, citate de Reuters. „Nu există dovezi privind o relaţie cauzală cu vaccinarea”, spunea atunci BASG.

Ziarul „Niederoesterreichische Nachrichten”, precum şi ORF şi agenţia de ştiri APA scriau că cele două femei sunt asistente la clinica din Zwettl. Conform BASG, problemele de coagulare a sângelui nu fac parte din efectele secundare cunoscute ale vaccinului, iar investigaţia continuă pentru a elimina orice posibilă legătură.

Utilizarea vaccinului AstraZeneca va fi suspendată timp de 14 zile. AstraZeneca a declarat că dozele sale fac obiectul unor controale de calitate stricte și riguroase și că nu au existat „evenimente adverse grave confirmate asociate vaccinului”.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button