fbpx

În R. Moldova ar putea fi creat Fondul de subvenționare în domeniul mass-media

În Republica Moldova ar putea fi creat Fondul de subvenționare în domeniul mass-media. Un proiect de lege în acest sens, elaborat cu titlu de inițiativă legislativă de către un grup de deputați în baza propunerilor venite de la societatea civilă, a fost supus consultărilor publice organizate de Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, scrie Serviciul de presă al Parlamentului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Autorii argumentează că asemenea fonduri funcționează în mai multe țări, iar în Republica Moldova cadrul normativ național nu conține prevederi de susținere pentru mass-media, pe măsură să-i fortifice sustenabilitatea economico-financiară:

„Necesitatea stringentă a unui Fond s-a făcut resimțită acut, mai ales, în cei doi ani de pandemie, când mass-media a rămas de una singură în fața provocărilor majore (dar și a cheltuielilor mari și neprevăzute), și în anul 2022, când a fost declanșat războiul în Ucraina, iar mass-media, din nou, a trebuit să caute resurse suplimentare pentru a face față noilor provocări”.

Potrivit autorilor, subvenționarea proiectelor mass-media va contribui la dezvoltarea pluralismului mediatic, la sprijinirea proiectelor culturale, educaționale și de alfabetizare media, la încurajarea abordării subiectelor și problemelor din domeniile de interes social general, la fortificarea independenței editoriale și economice

Proiectul presupune că volumul mijloacelor financiare ale Fondului se aprobă prin legea anuală a bugetului de stat. Totodată Fondul poate fi completat/finanțat prin donații, sponsorizări și granturi, precum și alte surse financiare neinterzise de lege. Proiectul stabilește criteriile de eligibilitate pentru instituțiile mass-media, care urmează a fi întrunite cumulativ. Astfel, instituția trebuie să fie înregistrată în Registrul instituțiilor mass-media, să respecte Codul deontologic, să fie prezentă în domeniu de cel puțin un an, să nu aibă restanțe la buget și să nu fie sancționată pentru încălcarea Codului serviciilor media audiovizuale și a Codului deontologic al jurnalistului.

După înregistrare, consultări și avizări, proiectul va fi supus dezbaterilor în cadrul ședinței plenare a Parlamentului.

Articole asemănătoare

Back to top button