fbpx

foto, video | Radu Albot a fost premiat cu medalia „Meritul Diplomatic”. Angajații MAEIE, în rând pentru autografe

Sportivul Radu Albot, în cadrul unei ceremonii organizate de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, a fost premiat astăzi cu medalia „Meritul Diplomatic”, pentru merite deosebite în promovarea imaginii Republicii Moldova, precum și activism civic în educația tinerii generații.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Ministrul Tudor Ulianovschi a accentuat că prin evoluțiile sale de succes în cadrul diferitor turnee ATP, Radu Albot a contribuit la promovarea imaginii țării noastre în lume, devenind, în acest mod, un ambasador al Republicii Moldova.

„Anume această prestație de excepție, precum și activismul lui civic, în special, în raport cu copii cărora le oferă experiența sa de fiecare dată când vine acasă, ne-a determinat să-l decorăm cu distincția Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene – medalia „Meritul Diplomatic”, a menționat șeful diplomației moldovenești.


La rândul său, Radu Albot a menționat că este onorat să primească această distincţie: „Mereu voi reprezenta Republica Moldova şi mă voi strădui ca ţara noastră să fie cât mai cunoscută în lume”.

După partea oficială a ceremoniei, angajații Ministerului au stat în rând pentru a se fotografia alături de unul dintre cei mai buni 50 de tenismeni din lume, dar și pentru a lua câte un autograf.

Citește și:
foto | Premieră în istoria sportului moldovenesc. Radu Albot a fost desemnat unul dintre 50 cei mai buni tenismeni din lume

Articole asemănătoare

Back to top button