fbpx

foto | Partidul ȘOR spune că își suspendă proiectele pe parcursul campaniei electorale. „După victorie le vom relansa”

Liderul Partidului ȘOR a anunțat, într-o conferință de presă, că formațiunea politică va suspenda temporar implementarea proiectelor de infrastructură. Decizia, spune el, a fost luată în contextul campaniei electorale pentru alegerea președintelui țării și pentru a preveni eventualele speculații din partea oponenților politici.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Ilan Șor a precizat că echipa a luat această decizie „pentru a nu da apă la moară” oponenților politici, susținând că Partidul ȘOR este singura echipă care realizează programul electoral și promisiunile făcute cetățenilor, ceea ce ar provoca atacuri din partea contracandidaților.

„Am luat o decizie grea, dar importantă: de azi până pe 1 noiembrie echipa Partidului ȘOR își stopează proiectele, ca să nu fie interpretate ca mită electorală”, a declarat Ilan Șor, la conferința de presă în cadrul căreia deputații formațiunii au trecut în revistă realizările echipei.

El, însă, a precizat că acestea vor fi reluate imediat după alegeri: „Imediat după victoria candidatului nostru la alegeri, Partidul ȘOR își va continua toate programele și realizările. Vom face tot ce am promis, așa cum am făcut și până în prezent”.

În acest context, vicepreședinta Partidului ȘOR, Marina Tauber, a menționat că formațiunea a devenit una dintre cele mai influente din țară datorită proiectele sale și a faptelor concrete.

„Partidul ȘOR a pornit de la un singur oraș, iar acum este prezent în toată țara. Astăzi putem să ne mândrim că avem încrederea a peste 60 de primării, peste 700 de consilieri locali, conducerea unui raion. Acest lucru înseamnă încrederea în echipa noastră”, a spus Tauber.

Precizăm că echipa Partidului ȘOR derulează mai multe proiecte de dezvoltare în peste 100 de localități, inclusiv în cele circa 70 de primării conduse de reprezentanții echipei lui Ilan Șor. Este vorba de proiecte de iluminat stradal – de la începutul anului, pe străzile a 23 de localități a fost aprinsă lumina; de amenajarea terenurilor de joacă pentru copii – în două luni echipa formațiunii a amenajat 25 de terenuri în localități rurale din 13 raioane; iar un alt proiect este reabilitarea infrastructurii – în orașele Orhei și Taraclia au fost renovate toate arterele principale.

Articole asemănătoare

Back to top button