fbpx

foto | Noi fragmente de rachetă, descoperite în stânga Nistrului

Noi bucăți de rachetă au fost descoperite în localitatea Gîsca, zonă cu regim sporit de securitate, controlată de autoritățile separatiste din Transnistria. Descoperirea a fost confirmată oficial de către Biroul Politici de Reintegrare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit Biroului Politici de Reintegrare, în timpul desfășurării ședinței Comisiei Unificate de Control, a fost recepționată informația despre găsirea unui obiect neidentificat în localitatea Gîsca, din stânga Nistrului

„Observatorii militari din cadrul Forțelor Mixte de Menținere a Păcii s-au deplasat la fața locului, pentru a clarifica situația. Informații suplimentare vor putea fi oferite atunci când vor fi disponibile constatările observatorilor militari.”, se arată în mesaj.

Această prezentare necesită JavaScript.

Amintim că la 25 septembrie, în localitatea Chițcani din regiunea transnistreană au fost descoperite bucăți de rachetă aeriană.

Două zile mai târziu, așa-zisele autorități din stânga Nistrului au anunțat că au fost găsite alte bucăți de rachetă în apropierea satului Chițcani. Echipa de investigație și operațională, geniștii așa-zisului minister al apărării au stabilit că este vorba despre un rezervor de combustibil și un motor de marșarier de la o rachetă S-300.

Articole asemănătoare

Back to top button