fbpx

Explozie la conducta de gaz dintre Lituania şi Letonia. Flăcările s-au ridicat la o înălţime de 50 de metri

Conducta de gaz care leagă Lituania şi Letonia a fost afectată vineri de o explozie, dar nu sunt victime şi deocamdată nu există nicio dovadă că ar fi vorba despre un atac, a declarat operatorul lituanian de transport de gaze Amber Grid, informează Reuters, citat de G4Media.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

O înregistrare video publicată de televiziunea publică lituaniană LRT arată un incendiu care se manifestă la locul exploziei, în regiunea Panevezys din nordul Lituaniei.

Flăcările s-au ridicat la aproximativ 50 de metri în aer şi puteau fi văzute de la o distanţă de cel puţin 17 km, a relatat LRT.

„Pompierii nu se luptă cu focul în acest moment, deoarece în prezent este vorba de o degajare mare de gaz şi orice efort de a-l stinge ar fi inutil, ar însemna doar risipă de apă”, a declarat Balciunas. Pompierii se află în apropiere în cazul în care focul se extinde, a adăugat el.

„Conform evaluării iniţiale, nu vedem nicio cauză malignă, dar ancheta va acoperi toate ipotezele posibile”, a declarat Nemunas Biknius, directorul executiv al Amber Grid, într-o conferinţă de presă.

Articole asemănătoare

Back to top button