fbpx

doc | Președinta CC, Domnica Manole, este verificată de ANI la sesizarea unui deputat socialist

Deputatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Grigore Novac, susține că președinta Curții Consituționale (CC), Domnica Manole urmează a fi cercetată de către Agenția Națională de Integritate (ANI) privind eventuala încălcare a regimului juridic al conflictelor de interese. Anunțul a fost făcut miercuri, 9 iunie, de către parlamentar.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Grigore Novac menționează că a fost informat de acest lucru printr-o scrisoare oficială din partea ANI, ca urmare a sesizării sale. În răspuns se indică că a fost începută procedura de control privind eventuala încălcare a regimului juridic al conflictelor de interese.

„Mai exact, este vorba de situația când Domnica Manole, în calitate de judecător și președinte al Curții Constituționale, a participat și a luat decizie într-un subiect care o viza pe ea personal”, scrie Novac.

„La 27 aprilie 2021, pe rolul Curții Constituționale s-a aflat soluționarea sesizărilor referitoare la controlul constituționalității Hotărîrii Parlamentului privind anularea prin retragere parțială a Hotărîrii Parlamentului nr. 121 din 16 august 2019 privind numirea unor judecători ai Curții Constituționale, precum și controlul constituționalității Hotărîrii Parlamentului privind numirea unui judecător al Curții Constituționale. Or, actele contestate au vizat în mod direct președintele Curții Constituționale – Domnica Manole.

Prin urmare, Domnica Manole a participat la examinarea acestora, adoptînd decizii avînd interes personal ce a influențat exercitarea imparţială şi obiectivă a obligaţiilor şi responsabilităţilor ce îi revin potrivit legii”, mai scrie socialistul.

Articole asemănătoare

Back to top button