fbpx

Declarații contradictorii la Procuratură în privința audierii lui Veaceslav Platon. În ce dosar, totuși, a fost audiat condamnatul?

Procuratura Generală face declarații contradictorii în privința dosarului pe marginea căruia a fost audiat Veaceslav Platon. Acum câteva zile, Alexandr Stoianoglo spunea că anchetatorii au discutat cu acesta referitor la „Furtul Miliardului”, însă astăzi PG anunță că ar fi vorba de dosarul pornit de DIICOT.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În același timp, în timpul înregistrării care a apărut astăzi în spațiul public, un ofițer îl interoghează pe Platon despre compania „Westburn Enterprises Limited”, care a fost implicată în laundromatul rusesc, relatează deschide.md.

Conform sursei citate, dosarul la care a făcut referire Procuratura în comunicatul emis astăzi se referă la unele acțiune ale lui Platon și Plahotniuc referitoare la preluarea unor acțiuni ale Victoriabank, Banca de Economii, ASITO, Victoria-Asigurări şi Alfa Engineering. Furtul miliardului, despre care vorbea Stoianoglo, se referă la devalizarea a trei Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank de aproape 1 miliard de dolari. În 2014, entitățile respective au scos din ţară aproape 18 miliarde de lei, care au fost cedate unor companii off-shore.

Menționăm că, potrivit lui Stoianoglo, Platon a fost audiat de două ori, în decembrie 2019 și în ianuarie 2020. Totodată, recent, condamnatul a declarat le-a oferit procurorilor informații referitor la furtul miliardului în ianuarie.

Articole asemănătoare

Back to top button