fbpx

Cum vor activa școlile și grădinițele din Chișinău în perioada ce urmează? Precizările Primăriei

Primăria municipiului Chișinău informează că procesul educațional în școli și grădinițe se desfășoară conform programului prestabilit. Instituțiile educaționale municipale nu își vor sista activitatea – precizări în acest sens au fost făcute de primarul general, Ion Ceban, în cadrul unei intervenții live pe Facebook, ca reacție la unele speculații apărute în spațiul public vizavi de acest subiect.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Edilul capitalei a subliniat că procesul de studii trebuie să continue, iar copiii să beneficieze de condiții bune în instituții, cu păstrarea tuturor normelor stabilite. Astfel, vor fi aplicate măsurile de precauție și control a infecției COVID-19 în conformitate cu actele normative aplicate anterior.

De asemenea, activitatea agenților economici din capitală urmează să se desfășoare după aceleași criterii stabilite anterior, cu respectarea strictă a măsurilor prescrise. 

Ion Ceban a precizat că, în funcție de evoluția situației epidemiologice, vor fi adoptate deciziile care se impun: „În context, municipalitatea îndeamnă cetățenii și agenții economici să respecte măsurile de prevenire și răspândire a infecției COVID-19 în perioada pandemică: distanța socială, măsurile de protecție, dezinfectarea mâinilor, purtarea măștilor și a mănușilor în spațiul public”.

E de menționat că Hotărârea nr. 22 de pe 28 septembrie 2020 a Comisiei extraordinară de sănătate publică a municipiului Chișinău transpune prevederile deciziei Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică. Conform documentului, în municipiul Chișinău rămâne în vigoarea starea de urgență în sănătate publică. Gradul de alertă „Cod roșu” instituit în municipiul Chișinău, conform prevederilor aceleași hotărâri, va fi revizuită odată la 14 zile, în funcție de indicatorii epidemiologici.

Articole asemănătoare

Back to top button