fbpx

video | CSP a decis: Alexandr Stoianoglo este câștigătorul concursului pentru funcția de procuror general

Alexandr Stoianoglo este câștigătorul concursului pentru ocuparea funcției de procuror general al Republicii Moldova. Decizia a fost anunțată de Consiliul Superior al Procurorilor după proba interviului care s-a desfășurat pe parcursul zilei de astăzi pentru cei patru candidați înscriși în cursă. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit președintei CSP, Angela Motuzoc, în urma probei, Alexandr Stoianoglo a acumulat 74,22 de puncte – cel mai mare scor obținut dintre cei patru candidați preselectați anterior de Ministerul Justiției. Precizăm că Vladislav Gribincea a acumulat 67,45 de puncte, Veaceslav Soltan – 59,73 de puncte, iar Oleg Crâșmaru – 55,74 de puncte.

CSP a anunțat că urmează să înainteze președintelui Igor Dodon candidatura desemnată pentru numirea acestuia la șefia Procuraturii Generale.

Video: realitatealive.md

După ce a trecut de proba interviului, Alexandr Stoianoglo a declarat pentru presă că este gata să-și asume responsabilitatea de a conduce Procuratura Generală, menționând că are cea mai bună experiență dintre toți candidații angajați în concurs.

„Este o provocare pentru mine. Sunt gata să-mi asum responsabilitatea să rezolv problemele actuale ale Procuraturii Generale. Sunt cel mai experimentat dintre toți candidații”, a spus Stoianoglo.

Acesta a subliniat că, dacă va fi numit în funcția de procuror general, va manifesta „zero teleranță” față de corupția din instituție. Potrivit lui, dosarele de corupție sunt anevoiase, durează mult și nu se soldează cu rezultate scontate, de aceea sunt importante metodele de prevenire a acestei infracțiuni. Una dintre măsurile pe care le-a anunțat se referă la monitorizarea modului de viață al procurorilor și al membrilor de familie a acestora.

Alexandr Stoianoglo este jurist de profesie și politician din Găgăuzia. În perioada anilor 2009–2014 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul fracțiunii PDM. A fost vicepreședinte al Legislativului în perioada 2009–2010, iar în al doilea mandat de deputat – președinte al Comisiei parlamentare pentru securitatea statului, apărare și ordine publică.

În anii 2011–2014, a condus Grupul de prietenie dintre Parlamentul Republicii Moldova și Duma de Stat a Federației Ruse.

Din 1995 şi până în 2001, Stoianoglo a deţinut funcţia de procuror al UTA Găgăuzia, iar în perioada 2001–2007, a fost adjunct al procurorului general al Republicii Moldova. În 2015, a părăsit Partidul Democrat şi a candidat independent la funcția de Bașcan al Găgăuziei.

Articole asemănătoare

Back to top button