fbpx

CSE a decis actualizarea listei persoanelor supuse sancțiunilor internaționale

Lista persoanelor supuse sancțiunilor internaționale a fost extinsă, iar tranzacțiile financiare, efectuate de acestea pe teritoriul Republicii Moldova, vor fi supuse unui control mai riguros. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE).

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit Dispoziției, șapte persoane incluse anterior în listele de sancțiuni internaționale ale Uniunii Europene, Statelor Unite ale Americii, Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Canadei și Norvegiei pe motive precum destabilizarea situației interne din Republica Moldova sau implicarea în acțiuni ce atentează la statalitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, au fost introduse și în lista de sancțiuni aprobată de către Comisia pentru Situații Excepționale.

Este vorba despre Gheorghe Cavcaliuc, Marina Tauber, Vladimir Andronachi, Veaceslav Platon, Constantin Botnari, Aleksandr Kalinin și Grigore Caramalac.

De asemenea, în cadrul ședinței, membrii Comisiei pentru Situații Excepționale au decis să aloce peste 11,3 milioane de lei, din fondul de intervenție al Guvernului, pentru întreținerea centrelor de plasament temporar pentru persoane refugiate, instituite la nivel central și local.

Articole asemănătoare

Back to top button