fbpx

Compensația pentru perioada rece a anului va fi dublată. Cine poate primi ajutorul financiar?

După ce au primit câte 350 de lei pentru perioada rece din 2018-2019, familiile care au venituri mai mici de 2000 de lei vor primi compensații dublate. Potrivit președintelui democraților, Vlad Plahotniuc, banii vor ajunge la peste 150.000 de familii din țară.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Am discutat un subiect, care se află permanent pe agenda guvernării, legat de necesitatea majorării compensațiilor pentru plata căldurii, pe care le primesc familiile social-vulnerabile în perioada rece a anului, timp de cinci luni – noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie și martie. Am cerut anterior să se găsească resurse suplimentare pentru o majorare mai mare pentru sezonul următor și astăzi vă pot spune că vom dubla această compensație de la 350 – la 700 de lei”, a declarat Plahotniuc, în cadrul conferinței de presă.

Amintim că, tot astăzi, președintele PDM a anunțat despre oferirea unui alt ajutor financiar pentru pensionarii și alte categorii sociale care au venituri de până la 2000 de lei. Aceștia vor primi câte 600 de lei de sărbătorile pascale.

Articole asemănătoare

Back to top button