fbpx

Caz tragic în Afganistan. „Din greșeală”, 12 copii au fost uciși, iar alții – răniți într-un atac aerian 

Un atac aerian a ucis 12 copii și a rănit alți câțiva. Cazul teribil a avut la o moschee din provincia Takhar din nordul Afganistanului, când – de fapt – luptătorii talibani erau ținta raidului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În districtul Baharak, talibani omorâseră în cursul dimineţii de miercuri peste 40 de membri ai forţelor de securitate afgane, a declarat consilierul provincial Mohammad Azam Afzali pentru dpa. Așadar, drept răspuns, în după-amiaza zilei a avut loc atacul aerian din partea afganilor, informația fiind confirmată de purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei.

Afzali a precizat că, de fapt, avionul a bombardat moscheea având informaţia că luptători talibani erau ascunşi în acolo. Datele, însă, erau eronate – talibanii plecaseră deja din moschee, iar în interior erau copii.

Deși au fost încheiate negocieri de pace, violențele nu contenesc în Afganistan. Experţii se aşteaptă la negocieri dure şi îndelungate până când ar putea fi convenită o încetare a focului, transmite Agerpres. În luptele ce țin deja de mai mult de o săptămână, au murit peste 100 de civili.

Back to top button