fbpx

Avocatul Poporului, în vizită la Veaceslav Platon. Ce declarație a făcut după întâlnirea de la Penitenciarul nr. 13?

În urma declarațiilor făcute de avocații lui Veaceslav Platon, precum că clientul lor ar fi fost rănit cu un cuțit, Avocatul Poporului, Maia Bănărescu, împreună cu un grup al Oficiului, au vizitat Penitenciarul nr. 13.     

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În cadrul vizitei, angajații au dorit să inițieze un proces de mediere a conflictului, în acest scop invitându-i la dialog pe directorul Penitenciarului nr. 13, Igor Pântea și avocații omului de afaceri. Întâlnirea urma să aibă loc în după-amiaza zilei de 1 martie curent la Penitenciarul nr. 13.

„Procesul de mediere nu a avut loc, dat fiind faptul că directorul Penitenciarului nu a acceptat să se întâlnească cu apărătorii lui Veaceslav Platon, motivând că nu le-a îngrădit accesul la clientul lor și că nu le poate oferi un regim preferențial pentru vizite în raport cu alți avocați. Totodată, Igor Pîntea a dat asigurări că luni îl va contacta pe Ombudsman pentru a reveni la problema privind accesul avocaților în Penitenciarul nr. 13”, se menționează în comunicat.

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului l-a vizitat pe Veaceslav Platon și s-a încredințat că acestuia nu i-au fost provocate leziuni corporale. Întrebat despre eventualele plângeri sau doleanțe pe care le are, omul de afaceri a spus că dorește să se întâlnească cu apărătorii lui și că are nevoie de consultația unui medic stomatolog și de ziare.

La ieșirea din penitenciar, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului a discutat cu avocații omului de afaceri, oferindu-le detalii despre întâlnirea cu șeful Penitenciarului și cu Veaceslav Platon. Oficiul Avocatului Poporului va monitoriza în continuare respectarea dreptului la apărare a omului de afaceri și va veni, ulterior, cu un comunicat mai detaliat la acest subiect.

Citește și: Platon ar fi fost înjunghiat cu un cuțit în Penitenciarul nr.13. Avocat: „Medicul ne ignoră”

video | Ce spune administrația Penitenciarul nr. 13 despre presupusa înjunghiere a deținutului Platon? „Sunt informații eronate”

Articole asemănătoare

Back to top button