Ar putea sta după gratii din cauza „pasiunii de a pescui”. Cazul unui bărbat din Briceni
Un locuitor al satului Hlina, raionul Briceni, este documentat penal pentru trecerea ilegală a frontierei de stat. Acesta susţine că a intrat în apele râului Prut doar pentru a-și scoate undiţa, însă circumstanţele indicau altceva, informează Poliția de Frontieră.
Polițiștii de frontieră din Lipcani, aflaţi în misiune de serviciu pe direcția Slobozia Șirăuți – Niorcani, au observat o persoană care se afla în apele râului Prut, încercând să urce pe mal. Întrebată despre prezenţa sa în zona de frontieră, aceasta a încercat să se eschiveze, menţionând că a acroşat unealta de pescuit în apă și în încercarea de a o scoate a fost dus de curenții de apă spre malul opus al râului.
În aceeaşi secvenţă de timp a parvenit o informaţie de la colegii români, precum că au observat o persoană care a înotat peste râu și a discutat cu doi cetățeni ai României.
În rezultatul cercetărilor primare, polițiștii de frontieră au depistat o lansetă spinning și un pachet gol pentru pești. Pentru fapta sa ilegală, moldoveanul va fi cercetat conform prevederilor art. 362 Cod Penal al Republicii Moldova.
Ca urmare, bărbatul de 57 de ani riscă o amendă în mărime de 750 de unităţi convenţionale; muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore sau închisoare de până la doi ani.