fbpx

Apeluri de urgență, dar nu chiar urgente. Mai mult de 60% din persoanele care au sunat la 112 au raportat cazuri neînsemnate

Peste 60% din apelurile care au parvenit la Serviciul 112 în prima jumătate a anului 2019 nu au fost cazuri care ar fi necesitat implicarea salvatorilor, a poliției sau a ambulanței.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Se pare că unii oameni formează 112 pentru a obține anumite informații, care, de fapt, nu țin de competența Serviciului de urgență. Alții însă, apelează abuziv, repetativ sau involuntar. Din cauza că unii oameni sună fără motiv la 112, preluarea apelurilor la numărul unic de urgenţă este îngreunată.

Drept exemplu ar servi situațiile în care persoana introduce telefonul în buzunar sau îl aruncă în poșetă, fără a-i bloca tastatura. În asemenea cazuri, procedura prevede că operatorii 112 sunt obligaţi să asculte apelul preluat timp de 15-20 de secunde, chiar dacă de la celălalt capăt al firului nu se aude niciun sunet, apoi să reapeleze de două ori numărul de pe care s-a efectuat apelul.

Pentru un astfel de apel involuntar și care nu este efectiv o urgență reală se pierd timp, resurse vitale în alte cazuri, unde poate fi vorba despre diferența între viaţă şi moarte.

În prima jumătate a anului 2019, operatorii 112 au preluat 1.635.543 de apeluri. Potrivit datelor statistice, reiese o medie zilnică de 11.458 de apeluri la numărul unic de urgență 112. Apelurile de urgenţă reale reprezintă 38%, iar dintre acestea cele mai multe au fost gestionate de Serviciul de Ambulanţă (76,13%), Poliţie (20,66%) şi Pompieri (3,21%).

Cele mai solicitate intervenții, conform clasificatoarelor evenimentelor sunt: hipertensiunea arterială, copil bolnav, dureri abdominale sau de spate, infracțiune contra vieții, contra patrimoniului, în domeniul transportului, incendiile, intervenții de salvare și deblocare.

Din punct de vedere al localizării geografice, cele mai multe apeluri provin din municipiile Chișinău și Bălți și raioanele Orhei, Criuleni și Hâncești.

Articole asemănătoare

Back to top button