fbpx

Analiști militari ruși critică deschis felul în care e dus războiul din Ucraina: „Trebuie să fii idiot ca să nu înţelegi”

Un fost colonel şi mai mulţi comentatori militari ruşi îşi fac auzit din ce în ce mai deschis dezacordul cu felul în care Moscova duce războiul în Ucraina. Un epifenomen sau o tendinţă de fond periculoasă pentru Vladimir Putin?

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Pilula este greu de înghiţit. „Trebuie să fii idiot ca să nu înţelegi că în a treia lună de război nu faci aşa?”, s-a enervat la jumătatea lunii mai Iuri Kotenok, un analist militar rus foarte urmărit pe Telegram.

Un alt comentator şi fost soldat în Donbas, Vladlen Tatarski, vrea să fie „judecat geniul militar răspunzător de această înfrângere”.

„Trebuie să existe o mobilizare, altfel vom pierde războiul. Este nevoie de 600.000-800.000 de oameni pentru a învinge Ucraina”, a scris Vladlen Tatarski pe contul său de Telegram pentru cei peste 270.000 de urmăritori.

„Sunt cel puţin trei comentatori militari importanţi cu o audienţă totală de peste un milion de persoane pe Telegram care critică desfăşurarea războiului”, a constatat CNN miercuri, 18 mai.

„Analişti militari, veterani şi jurnalişti [ruşi] devin din ce în ce mai critici faţă de situaţia din Ucraina”, a confirmat o zi mai târziu „Washington Post”.

Igor Ghirkin, fostul comandant al separatiștilor pro-ruși din Donbas, a criticat la rândul său conducerea militară de la Moscova, afirmând că noua ofensivă din estul Ucrainei a eșuat și că forțele armate rusești nu vor putea provoca nici măcar o înfrângere limitată armatei ucrainene.

Acum două săptămâni, Ghirkin l-a acuzat pe minstrul Apărării Serghei Șoigu de „neglijență criminală”, afirmând că îl suspectează de trădare dar că nu are dovezi pentru a-l acuza și de acest lucru.

Citește continuarea AICI

Articole asemănătoare

Back to top button