fbpx

AAC a suspendat certificatul de operator aerian al Air Moldova

Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a anunţat astăzi că a suspendat Certificatul de Operator Aerian (AOC) al companiei Air Moldova, din cauza lipsei a cel puțin unei aeronave care ar deține un certificat de navigabilitate valabil, transmite Moldpres.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Singura aeronavă, care mai este în gestiunea operatorului aerian Air Moldova, se află la mentenanță, iar lucrările care au fost planificate pentru luna aprilie nu au fost finalizate până în prezent. Certificatul de navigabilitate al aeronavei a expirat la 21 august curent, iar în lipsa certificatului de navigabilitate valabil care denotă operabilitatea aeronavei, compania aeriană nu poate deține un Certificat de Operator Aerian”, indică sursa citată.

Astfel, la solicitarea operatorului, Autoritatea Aeronautică Civilă, a suspendat AOC-ul Air Moldova, până pe 31 octombrie 2023. În contextul anulării tuturor zborurilor de către operatorul aerian privat Air Moldova, pasagerii sunt îndemnați să își revendice drepturile, solicitând operatorului aerian rambursarea costului biletelor.

Solicitările și reclamațiile vor fi direcționate la adresa companiei aeriene, iar ulterior, în cazul unui rezultat nesatisfăcător, la adresa Autorității Aeronautice Civile – adresa: mun. Chișinău, bulevardul Dacia, 80/2. „Concomitent nu ezitați să apelați telefonul consumatorului (022)823583 pentru o consultație gratuită”, rezumă AAC.

Articole asemănătoare

Back to top button