fbpx

Tauber riscă să piardă mandatul de deputat. ANI a constatat diferențe mari între veniturile și cheltuielile sale

Autoritatea Națională de Integritate a finalizat controlul averii și intereselor personale în privința deputatei Marina Tauber.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Inspectorii de integritate au verificat modificările patrimoniale intervenite până la data de 31.03.2020.

În cadrul procedurii de control s-a constatat prezența unei diferențe substanțiale în mărime totală de 324814,17 lei între averea dobândită, veniturile obținute și cheltuielile realizate în perioada 01.08.2016-31.12.2018.

Diferența substanțială a fost generată de alimentarea cu numerar a conturilor de card avute în gestiune, inclusiv de credit și achitarea serviciilor de către subiectul supus controlului.

Potrivit actului de constatare al ANI, Marina Tauber riscă să piardă mandatul de deputat în Parlament, dar și să piardă dreptul de a exercita o funcție publică și de demnitate publică, cu excepţia funcţiilor elective, pe o perioadă de 3 ani din data rămânerii definitive a actului de constatare sau din data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești.

ANI precizează că deputata are dreptul de a contesta actul de constatare, iar confiscarea averii nejustificate se dispune doar printr-o hotărâre irevocabilă a instanței de judecată.

Articole asemănătoare

Back to top button