Sandu, despre cazul Stoianoglo: E unul de interes major și trebuie să ne asigurăm că e tratat cu maximă responsabilitate
„Cazul procurorului general Alexandr Stoianoglo este unul de interes major pentru întreaga societate și trebuie să ne asigurăm că e tratat cu maximă responsabilitate”. Afirmația îi aparține președintei Maia Sandu, care a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook.
Potrivit ei, „tocmai de aceea avem nevoie de mai multă claritate în procesele care au loc acum în cadrul Procuraturii Generale și în acțiunile întreprinse de procurori”.
„Încrederea cetățenilor în această instituție depinde atât de eficiența activității ei, cât și de corectitudinea și transparența procedurilor.
Cer Procuraturii să informeze societatea plenar și la timp despre procedurile aplicate în cazul lui Alexandr Stoianoglo, despre motivele solicitării arestului pentru 30 de zile, precum și despre alte măsuri cerute de procurorul de caz, cu respectarea strictă a legii. În acest caz, ca și în toate celelalte, este nevoie de maximă transparență. Tăinuirea oricăror informații și comiterea oricăror abuzuri este inadmisibilă”, a mai scris ea.
Precizăm că este cea de-a doua reacție a Maiei Sandu de la reținerea lui Alexandr Stoianoglo, ultimul declarând că ceea ce i se întâmplă este o răzbunare din partea președintei. Sandu însă nu a comentat acuzația.
Amintim că Alexandr Stoianoglo a fost reținut, marți seara, pentru 72 de ore. Pe numele său sunt patru capete de acuzare.