fbpx

Luni s-a retras, iar marți a fost numit vicepreședinte. Sergiu Sîrbu are o nouă funcție în Partidul Șor

Fostul democrat Sergiu Sîrbu a fost numit în funcția de vicepreședinte al Partidului Șor de către liderul formațiunii Ilan Șor.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Decizia de a-l numi pe Sergiu Sîrbu în funcția de vicepreședinte al Partidului „ȘOR a fost luată în conformitate cu Legea nr. 294 din 21.12.2007 cu privire la partidele politice, în baza articolului 35 al Statutului Partidului Șor. Prin urmare, Sergiu Sîrbu urmează să preia responsabilitatea în ceea ce privește aspectele de ordin juridic și legislativ”, se arată în comunicatul Partidului Șor.

Hotărârea va fi parafată de Consiliul Politic Național al Partidului Șor, care urmează să se reunească în ședință.

Anunțul a venit după ce luni, 19 iulie, Sergiu Sîrbu a anunțat că se retrage din politica moldovenească.

Amintim că ex-parlamentarul pe listele formațiunii Pentru Moldova, din care făcea parte și Partidul ȘOR, a fost anterior membru al Partidului Democrat, însă inițial s-a lansat în politică în Partidul Comuniștilor din Republica Moldova. După plecarea lui Vlad Plahotniuc din țară, acesta a părăsit fracțiunea PDM, apoi a ajuns să fie activ în acțiunile lansate de formațiunea lui Ilan Șor.

Articole asemănătoare

Back to top button