fbpx

Durleșteanu ar fi fost candidata de rezervă a socialiștilor. Dodon: „S-a făcut o operațiune specială”

Mariana Durleșteanu ar fi fost candidata de rezervă a socialiștilor. Potrivit lui Igor Dodon, un alt candidat ar fi existat, dar „a tras mâța de coadă”, decizia privind desemnarea ex-ambasadoarei fiind luată cu puțin timp înainte de a-i fi anunțat numele.

Dodon se declară nedumerit de faptul că Durleșteanu a făcut anunțul că se retrage în timp ce socialiștii discutau cu președinta. Pe de altă parte, liderul socialiștilor o acuză pe politiciană că nu a procedat colegial.

„Unica întrebare pe care o am eu, dat fiind faptul aspectul colegial. Faptul cum s-a procedat, este o coincidență? Eu nu cred în coincidențe. (…) Se putea de făcut cu o zi înainte. Cu o zi după. Cred că s-au făcut presiuni, s-a făcut o operațiune specială, un joc pe sub masă”, afirmă ex-președintele.

Amintim că, Mariana Durleșteanu a anunțat că își retrage candidatura în timp ce Maia Sandu avea consultări cu partidele parlamentare. Ulterior, aceasta și-a explicat decizia, punctând că știa despre scenarii care se elaborează pe la spatele ei și că a insistat ca în Guvern să nu fie persoane fin fracțiuni.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button