fbpx

doc | Curtea Constituțională a respins cererea lui Octavian Țîcu privind suspendarea Legii cu privire la funcționarea limbilor

Curtea Constituțională a respins cererea lui Octavian Țîcu privind suspendarea Legii cu privire la funcționarea limbilor. Potrivit deciziei, autorul cererii face referire la apariția unor confuzii majore în interpretarea prevederilor în cazul în care nu va di suspendată, fără a prezenta argumente.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Totodată, în document se arată că nu există nicio legătură între pretinsa viciere a procedurii de adoptare a Legii în discuție, invocată de autorul sesizării și eventualele prejudicii şi consecinţe negative ale aplicării acesteia. Din acestea motive, sesizarea a fost respinsă, iar hotărârea nu poate fi atacată.

Precizăm că, în cadrul unui briefing care s-a desfășurat vineri, liderul PUN, Octavian Țîcu, declara că modificarea Legii privind funcționarea limbilor ar favoriza „politica expansionistă a Federației Ruse”. 

Adoptarea unor legi care au drept scop federalizarea Republicii Moldova, dar și adoptarea unor legi care aruncă în aer relațiile economice și politice ale Republicii Moldova, arată că Igor Dodon a ales pentru propria supraviețuire și menținerea intereselor ruse să distrugă statul”, declara Țîcu.

Totodată, acesta a criticat și aprobarea bugetului de stat, abrogarea legii miliardului și modificarea Codului Audiovizualului. Toate proiectele menționate au fost votate în ședința de miercuri a Legislativului, care s-a desfășurat până aproape de miezul nopții.

Decizie de Respingere a Sesizării lui Țîcu La CC_ 18 Decembrie 2020 by ZUGO on Scribd

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button