fbpx

Ceban, indignat de situația refugiaților la Palanca: „Nu am cuvinte!”. Ministerul de Interne: Sunt informații false

Contre pe Facebook între primarul capitalei, Ion Ceban, și autoritățile centrale. După ce edilul s-a arătat indignat pe Facebook că mame și copii de la punctul de frontieră Palanca nu au voie să vină la Chișinău, deși există sute de solicitări, Ministerul de Interne a venit cu o replică în care susține că trimiterea de autocare de către Primăria Chișinău nu a fost coordonată cu Guvernul și că toți refugiații au fost deja transportați.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

„Mame și copii în Punctul Vamal Palanca nu au voie să vină în Chișinău. Deși avem sute de solicitări pentru a prelua oameni spre Chișinău ca apoi să meargă în alte țări, ei nu au voie să iasă din gara improvizată de la vamă. Autobuzele trimise la solicitare se întorc goale înapoi la Chișinău. E noapte și frig, iar condițiile sunt de corturi. Foto de la fața locului. Nu am cuvinte!”, a scris Ceban.

„Astăzi, la ora 19:30, la punctul de trecere al frontierei Palanca, au sosit 3 autocare de la Primăria mun. Chișinău – activitate necoordonată cu ANTA și IGSU.

În gara provizorie se aflau 60 persoane, care au fost transportate cu autocarele puse la dipoziție de guvernul României spre Huși.
La moment, în gară este un grup de 6 refugiați, care au sosit la ora 21:00, ce nu solicită cazare la centrul provizoriu Palanca și urmează să fie transportați de autocarele puse la dispoziție de ANTA spre Chișinău.

Menționăm că gara provizorie din Palanca este dotată cu încălzitoare și corturi, unde persoanele pot servi băuturi calde.
Ministerul Afacerilor Interne reiterează îndemnul de a vă informa din surse sigure”, a replicat Ministerul Afacerilor Interne, calificând informația publicată de Ceban ca „știre falsă”.

Articole asemănătoare

Back to top button