fbpx

Apelul Platformei DA către forţele democratice: Se caută un candidat apartinic, comun, pentru prezidențialele din 2020

Platforma Demnitate şi Adevăr a lansat un apel către forţele politice democratice privind identificarea unui candidat apartinic comun în perspectiva alegerilor prezidențiale din acest an.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit reprezentanților Platformei DA, situaţia politică gravă creată în Republica Moldova cere o abordare extrem de serioasă și responsabilă a proceselor electorale prin care să demonstreze că interesele ţării sunt mai presus decât interesele de partid sau cele personale.

„Rămânem în continuare consecvenţi și atașați valorilor ce ne definesc. Situaţia politică s-a agravat considerabil după ce Dodon a preluat puterea prin minciună şi trădare și împinge ţara în zona turbulenţelor sociale şi a izolării internaţionale. Astăzi, necesitatea unității forţelor democratice în fața unui regim antidemocratic este la fel de actuală ca şi în 2016, când, deși nimic nu recomanda acest lucru, Platforma DA, în interes public, a renunţat la propriul candidat în alegerile prezidenţiale”, se arată într-un comunicat oficial.

Prin identificarea unui candidat comun, neafiliat politic, Platforma Demnitate şi Adevăr spune că forțele politice implicate vor demonstra că le pasă cu adevărat de ţară și că promisiunile făcute cetăţenilor nu sunt de ordin exclusiv electoral, ci au ca reper dorinţa sinceră, nealterată de ambiții personale, de a elibera Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button