fbpx

video | Platforma DA cere prelungirea termenului de votare în diasporă, demisia ministrului de Externe și președintelui CEC

Platforma DA cere prelungirea termenului de votare în diasporă, demisia ministrului de Externe Oleg Țulea și președintelui Comisiei Electorale Centrale (CEC) – Dorin Cimil. Anunțul a fost făcut de Andrei Năstase în seară de duminică, 1 noiembrie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

El consideră că scrutinul a fost organizat defectuos și solicită ca secțiile din diasporă să funcționeze până când nu va vota ultimul cetățean care a ocupat rând. În același timp, Năstase a reamintit că a solicitat anterior ca alegerile prezidențiale să fie organizate timp de două zile în străinătate.

Astăzi, solicitarea de a prelungi timpul de activitate a secțiilor de votare din străinătate a fost înaintată și de PAS. Cererea a fost semnată de Olesea Stamate, reprezentantă cu drept consultativ a Maiei Sandu.

În context, președintele CEC a precizat că se recomandă birourilor de votare de peste hotare în care alegătorii nu au reușit să voteze până la ora 21:00 să țină ușile deschise încă pentru două ore, însă decizia finală ține de competența președinților acestora.

Votează informat! Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

 

Articole asemănătoare

Back to top button