fbpx

ultima oră | Poliția nu a găsit încălcări în cazul ziarelor electorale ale lui Igor Dodon. Câte exemplare raportează oamenii legii

Poliția a venit cu precizări referitor la incidentul care a avut loc, ieri, pe teritoriul tipografiei Universul, de unde au fost ridicate două microbuze cu ziare electorale în favoarea lui Igor Dodon. În urma măsurilor întreprinse și materialului probatoriu acumulat, oamenii legii nu au constat careva încălcări”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În această dimineață, polițiștii au început să numere câte ziare electorale au fost identificate. Într-un comunicat din această seară al Direcției de Poliție a mun. Chișinău se menționează că au fost identificate 86.000 de exemplare, dintre care 50.000 în limba română și 36.000 în limba rusă.

„În cadrul acţiunilor procesuale întreprinse aferent examinării materialului înregistrat la ziua de ieri, angajații poliției au efectuat cercetarea unităţilor de transport, menţionate supra, unde s-a constatat că încărcătura constituie ziare cu conţinut de agitaţie electorală în favoarea unui candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova, în număr de 86 de mii de exemplare dintre care 50 000 în limba română și 36 000 în limba rusă”, scrie Poliția.

De asemenea, oamenii legii nu au constat niciun fel de încălcări legislative în procesul de tipărire a ziarelor, lăsând Comisia Electorală Centrală (CEC) să se expună vizavi de această situație.

„Totodată, s-a constatat că lucrările de editare a ziarelor cu conținut electoral au fost prestate în baza contractului de prestări servicii, care urma să tipărească 109 mii de exemplare în formatul 8 A 3.

În cadrul măsurilor întreprinse și materialului probatoriu acumulat, nu au fost constatate careva încălcări ale legislației privind încărcătură dată, ulterior Comisia Electorală Centrală urmând să se expună asupra circumstanțelor”, se mai menționează în comunicat.

Reprezentanții Maiei Sandu: Numărul ziarelor electorale depășește cu mult cel indicat în tiraj

Potrivit deputatului Lilian Carp, care era prezent în momentul numărării ziarelor, au fost verificate peste 215 de pachete a câte 800 de ziare fiecare, adică peste 170.000 în total, număr care ar depăși cu mult tirajul de 55.000 indicat pe ziarele electorale. Asta deși, spune el, oamenii legii afirmă că fiecare pachet ar conține câte 400 de ziare, și nu 800. Chiar și în acest caz, potrivit deputatului, numărul de ziare depășește 80.000.

Asta fără cele distribuite deja pe la partid. Așa că e mult mai mult decât tirajul scris în ziarele electorale. Încearcă ei să spună că nu sunt mai mult de 110.000, că 55 sunt în rusă, 55 în română, dar realitatea e alta”, declară deputatul PAS.

În momentul în care, în această dimineață, polițiștii s-au apucat să numere câte ziare electorale ale candidatului Igor Dodon au fost identificate la tipografia editurii Universul, la fața locului erau prezenți și deputații Iurie Reniță și Oazu Nantoi.

Articole asemănătoare

Back to top button