fbpx

Președintele CEC, întrebat cum va lupta instituția cu posibila transportare organizată a alegătorilor din regiunea transnistreană

Cum va lupta Comisia Electorală Centrală (CEC) cu posibila transportare organizată a alegătorilor din regiunea transnistreană la scrutinul din 1 noiembrie, în condițiile în care acest fenomen a fost observat la alegerile prezidențiale din 2016? Potrivit președintelui CEC, instituția a acționat în această direcție printr-o hotărâre adoptată recent, dar și printr-o notă protocolară expediată candidaților electorali.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Noi am rezolvat acea problemă care nu a fost rezolvată de Parlament ca urmare a adreselor Curții Constituționale din 2016. Printre acele chestiuni era și problema transportării organizate a alegătorilor către secțiile de votare. În situația în care problema nu a fost rezolvată la nivel legislativ, am decis noi să venim cu o soluție.

CEC a pronunțat o circulară în care a atenționat și interzice transportarea organizată a alegătorilor, precum am avut și o notă protocolară către toți concurenți electorali, dar și către toți alegătorii privind combaterea fenomenului transportării organizate a alegătorilor”, a declarat Dorin Cimil în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV.

Potrivit deciziei CEC, pe 1 noiembrie între orele 7:00-21:00 se va interzice:

– organizarea, de către concurentul electoral sau de către alte persoane în interesul concurentului electoral, a transportului alegătorilor la secția de votare;
– efectuarea transportării alegătorilor la secția de votare cu scopul de a-i determina să voteze pentru unul din candidați;
– a efectua transportul alegătorilor la secția de votare cu autobuze/autocare sau a efectua transportul alegătorilor la secția de votare de către operatorul de transport rutier în regim taxi, conform unor înțelegeri cu terțe persoane, altele decât călătorul/alegătorul, cu excepția cazurilor alegătorilor cu dizabilități.

„În cazul nerespectării normelor enunțate mai sus, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Economiei și Infrastructurii va întreprinde măsuri de întrerupere a acestora, raportând după fiecare caz Comisiei Electorale Centrale, iar în termen de 24 de ore după ziua alegerilor, vor prezenta un raport detaliat despre acțiunile și măsurile întreprinse”, afirmă instituția.

Citește și: De ce s-a mărit numărul de secții de votare pentru alegătorii transnistreni? Explicația președintelui CEC

Articole asemănătoare

Back to top button