fbpx

De ce s-a mărit numărul de secții de votare pentru alegătorii transnistreni? Explicația președintelui CEC

Raționamentul deschiderii a 42 de secții de votare de către Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru alegătorii din regiunea transnistreană ține de faptul că la ultimele trei scrutine electorale numărul alegătorilor din stânga Nistrului a crescut continuu. Afirmația îi aparține președintelui CEC, Dorin Cimil, și a fost făcută în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cimil a făcut referire la Codul Electoral, care prevede admiterea tuturor cetățenilor la urnele de vot, fie că locuiesc pe malul stâng sau drept al Nistrului.

S-a decis deschiderea unui număr de secții suficient ca să venim în corespundere cu prevederile Codului Electoral și anume cu articolul 32, care stabilește câteva criterii pentru a identifica un număr optim de secții de votare pentru cetățenii care au domiciliul în stânga Nistrului.

Avem un număr de 238.000 de cetățeni care au statut permisiv de vot și avem o istorie a exprimării votului pentru ultimele scrutine, cea mai mare cifră fiind de 37.000 de persoane care și-au exprimat votul în 2019”, a declarat președintele CEC.

Citește și: Alegătorii din Chișinău, din diasporă și din stânga Nistrului vor utiliza scanere la scrutinul prezidențial

Scrutinul prezidențial va avea loc la 1 noiembrie.

Articole asemănătoare

Back to top button