fbpx

Republica Moldova își alege șeful statului pentru următorii patru ani! A început turul doi al prezidențialelor

Republica Moldova îți alege în această duminică șeful statului pentru următorii patru ani. La ora 07:00 toate secțiile au fost deschise, iar votanții au de ales între Igor Dodon și Maia Sandu.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

La urne sunt așteptate peste trei milioane de persoane cu drept de vot. În același timp, amintim cetățenilor moldova din diasporă că mai multe adrese ale birourilor electorale s-au modificat, iar conaționalii din unele țări vor avea nevoie de documente adiționale pentru a merge la alegeri.

Pentru al doilea tur al scrutinului Comisia Electorală Centrală (CEC) a dispus tipărirea mai multor buletine de vot pentru cele 139 de secții de votare din străinătate. Prima dintre ele s-a deschis deja în Japonia, conform orei locale.

Birourile electorale din țară și de peste hotare vor activa de la 07:00 până la 21:00 (conform orelor locale), însă la Strasbourg, Franța, Budapesta, Ungaria și Baku, Azerbaidjan, acestea vor avea program special, dictat de circumstanțe impuse de țările gazdă.Totodată, activitatea secțiilor de votare poate fi prelungită cu cel mult două ore.

În toate secțiile de votare este obligatorie purtare măștii de protecție. Totodată, cetățenii care vin la alegeri trebuie să accepte termometria la intrarea în secția de votare și sunt îndemnați să aibă pixul personal pentru a semna în listele electorale. În Moldova se va vota în baza buletinului de identitate, iar în străinătate dreptul poate fi exercitat cu livretul de marinar sau pașaportul străin, inclusiv cel expirat.

Amintim că astăzi, 15 noiembrie, are loc cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. Maia Sandu și Igor Dodon sunt candidații care se luptă pentru mandatul de președinte.

Votează informat! Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button