fbpx

doc | „Ipocrizie fără limite”. După mitingurile PSRM, un deputat se adresează ministrului Voicu: Doar ieri am avut record absolut de infectări

Deputatul Platformei DA, Liviu Vovc, îi cere ministrului de Interne, Pavel Voicu, sancționarea celor care au organizat evenimente publice și nu au respectat restricțiile epidemiologice impuse de Comisia națională extraodinară de sănătate publică, în contextul desfășurării a mai multor mitinguri, vineri, în susținerea candidatului la prezidențiale Igor Dodon.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Liviu Vovc se referă, în special, la interdicția de a desfășura evenimente cu participarea unui număr care depășește 50 de persoane.

Ipocrizie fără limite din partea oleacă medicului. Doar ieri am avut record absolut de cazuri noi de infectare cu COVID-19. 40% din aceste cazuri au fost din Chișinău. Doar la o zi distanță, un candidat la funcția de președinte își permite să încalce vădit măsurile de prevenire şi control a infecţiei COVID-19, organizând evenimente cu un număr mai mare de 50 de participanți”, a scris parlamentarul pe Facebook.

Am solicitat MAI în regim de urgență identificarea tuturor circumstanțelor, sancționarea celor care nu au respectat măsurile de prevenire și control a infecției COVID-19 și a celor care au organizat aceste evenimente. Dacă vrem cu adevărat să fie bine în țară, ar trebui să începem să fim cu toții responsabili, mai ales acei care se vor președinți”, a adăugat reprezentantul Platformei DA.

Foto: Liviu Vovc/FB

Amintim că în această dimineață mai multe mitinguri au avut loc într-un șir de centre raionale din Republica Moldova, dar și în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, unde sute de persoane, echipate cu însemne de campanie, au participat la un miting în susținerea candidatului Igor Dodon.

Votează informat! Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button