fbpx

foto | Cristina Gheiceanu a vorbit despre fericirea ce a apărut de curând în viața ei. Ale cui trăsături le-a „furat” micuța?

După ce a împărtășit cu fanii frumosul eveniment din viața ei și al soțului său, și anume nașterea fetiței lor, Cristina Gheiceanu a răspuns la mai multe întrebări ale fanilor de pe Instagram. Bloggerița a spus când îi va anunța numele micuței, dar și dacă își dorește sau nu un al doilea copilaș.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Curioșii de pe rețelele de socializare au vrut să afle despre cum a decurs nașterea, care este starea ei de sănătate, dar și ale cui trăsături le-a „furat” mai mult micuța fericire din viața lor.

„Am născut natural, nu mă gândeam că o femeie poate îndura o asemenea durere. A fost mult prea dureros. Ovidiu a asistat la naștere de la început până la sfârșit. A tăiat și cordonul ombilical. Mă bucur că am cunoscut fetița noastră împreună. Ea îi seamănă sută la sută lui Ovidiu”, a spus Cristina.

Cât despre viitor, fanii au fost curioși să afle dacă cei doi „vor mai avea curajul” să aducă pe lume un copil.

„De fapt, eu în timp ce nășteam, îi spuneam doctorului că nu vreau un al doilea copil. A râs și mi-a zis că timpul lecuiște. Așă că vom vedea”, a adăugat bloggerița.

Cristina a mai împărtășit fanilor că intenționează să-și vaccineze fetița, iar că numele ei îl va anunța într-o postare, menționând că „nu am vrut să fie secret. Voiam doar să vedem dacă i se potrivește sau nu. Am impresia că acest nume este special creat pentru ea”.

Citește și: foto | Vor împărți dragostea la trei. Bloggerița Cristina Gheiceanu și soțul ei au devenit părinți pentru prima dată

 foto | Viitoarele mămici din mass-media. Ele sunt fericitele care își vor ține micuții în brațe în 2019

Articole asemănătoare

Back to top button