fbpx

Un adolescent și-a ucis două surori, după ce „încheiase un pact cu diavolul” pentru a câștiga la loterie

Un adolescent britanic a fost găsit vinovat de uciderea a două surori, ca parte a unui pact pe care spunea că l-a încheiat cu forțele demonice, potrivit căruia ar fi trebuit să ucidă cel puțin șase femei o dată la șase luni, pentru ca în viitor să câștige la loterie, informează Digi24.

Danyal Hussein, acum de 19 ani, le-a înjunghiat mortal pe Bibaa Henry, 46 de ani, și pe Nicole Smallman, 27 de ani, într-un parc din nord-vestul Londrei, în iunie anul trecut. Cele două femei tocmai sărbătoriseră ziua de naștere a lui Henry, împreună cu prietenii, potrivit Reuters.

A încheiat pact cu un demon

Hussein a comis crimele pentru a-și îndeplini partea sa din „pactul” cu demonul „Mighty King Lucifuge Rofocale”, pe care l-a semnat cu propriul sânge, promițând că va „efectua minimum șase sacrificii la fiecare șase luni, atâta timp cât sunt liber și capabil din punct de vedere fizic”, le-au precizat anchetatorii reporterilor.

Hussein a scris că speră că recompensa sa va fi „câștigarea Jackpot-ului Mega Millions”, iar poliția a găsit trei bilete de loterie pe care le cumpărase imediat după crime.

„Sunt total convins, la fel ca și echipa mea, că ar fi continuat să comită mai multe crime”, a declarat inspectorul șef Simon Harding, cel care a condus ancheta.

Cazul este greu de înțeles pentru orice persoană normală. Este aproape ca într-un film”, a mai spus ofițerul.

Circumstanțele producerii tragediei

Surorile Henry și Smallman erau în Parcul Fryent din Wembley pentru a sărbători cu prietenii, unde au rămas singure la un moment dat. Și-au făcut 150 de fotografii, a spus Harding, iar ultima dintre ele le arăta privind în lateral, iar poliția crede că atunci Hussein venea spre ele.

El a înjunghiat-o pe Henry de opt ori și pe Smallman de 28 de ori. După crime, Hussein a târât cadavrele în pădure, unde au fost găsite a doua zi de către iubitul lui Smallman.

Hussein a fost arestat patru săptămâni mai târziu. Polițiștii cred că o rană adâncă suferită la mână în timpul crimelor l-a împiedicat să mai comită și altele.

Simboluri satanice și cărți de vrăji

Când detectivii i-au percheziționat casa, i-au găsit „pactul” și biletele de loterie. De asemenea, au fost descoperite simboluri satanice și o carte scrisă de mână cu vrăji, inclusiv unele pentru a le face pe femei să-l găsească atrăgător, a spus poliția.

Hussein a negat faptele, susținând că totul a fost o conspirație elaborată, dar un juriu de la curtea londoneză Old Bailey l-a găsit vinovat de crime. El va fi condamnat la o dată ulterioară.

Nu este clar cum adolescentul a devenit fascinat de ocultism, însă polițiștii au aflat că a accesat dark web-ul, însă nu i-au putut accesa contul său, pentru că a refuzat să-și dea parolele.

Articole asemănătoare

Back to top button