fbpx

Toți au urcat în avion sănătoși, dar au coborât infectați. Peste 50 de persoane au contractat COVID-19 în timpul unui zbor

Nici un pasager nu a urcat în avion bolnav de COVID-19, însă la aterizare opt au fost testați pozitiv. S-a întâmplat după un zbor din New Delhi spre Hong Kong.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cele 188 de persoane care au urcat la bord au prezentat rezultate negative la teste înainte de decolare. După aterizare, din cauza regulilor stricte impuse de China, pasagerii au fost testați încă o dată.

Drept rezultat, opt dintre ei au avut rezultate pozitive, iar ceilalți au fost plasați în carantină obligatorie, transmite presa străină. Ulterior, alte 45 de persoane s-au dovedit a fi bolnave.

Când și unde a fost contractat virusul de către pacienți nu este clar, însă specialiștii presupun că unul dintre bolnavi a contactat maladia după ce a făcut testul, apoi a transmis-o și celorlalți pasageri ai aeronavei.

În context, autoritățile din China au restricționat pe 18 aprilie, pentru două săptămâni, toate zborurile din și spre India. Îngrijorările vin și în contextul unei noi tulpini de COVID-19, depistate în India.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button