fbpx

În pofida pandemiei, liliecii se mai vând la o piață din Indonezia. „Aici poate fi un nou Wuhan”

În pofida pandemiei, liliecii sunt încă vânduți la o piață asiatică. Este vorba despre cunoscutul Langowan, cunoscut pentru carnea „exotică” care se comercializează.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Vietățile sunt prinse cu plase și cârlige, apoi aduse în târg și preparate în condiții precare de igienă, transmite presa străină. Chiar dacă inițial oamenilor le era frică să consume carnea de liliac, comercianții afirmă că frica a trecut, deoarece există moduri diferite de preparare.

Pe de altă parte, asupra cărnii comercializatăe nu există controale stricte. Așadar, conform specialiștilor, spațiul pieței, unde sunt sacrificate vietățile aduse de vânători, este un mediu benefic răspândirii bolilor și virușilor.

Potrivit oamenilor de știință, în regiune „poate fi un nou Wuhan”. Aceștia afirmă că situația din localitatea chineză era similară cu ceea ce se întâmplă acum în Indonezia, unde există atât de multe piețe de animale sălbatice.

Precizăm că primul caz de coronavirus a fost depistat în China pe 31 decembrie 2019. Ulterior, boala a ajuns în Italia, Franța, Germania, Filipine, Thailanda, Japonia, Coreea de Sud, apoi s-a răspândit aproape pe tot globul. Inițial, se credea că boala a fost provocată de carnea de șarpe, iar ulterior a apărut versiunea că aceasta a fost transmisă de la lilieci la oameni într-o piață din orașul Wuhan.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button