fbpx

Google oprește toate reclamele politice până după inaugurarea lui Biden. Decizia, provocată de violențele de la Capitoliu

Google sistează toate reclamele politice pe platformele sale până a doua zi după inaugurarea lui Biden. Gigantul tehnologic a anunțat deja mai multe companii de publicitate despre decizie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Compania precizează că decizia a fost luată ca urmare a violențelor de la Capitoliu, calificându-le drept „evenimente fără precedent”, relatează presa străină, cu referire la Reuters. Reclamele vizate țin de ceremonia de inaugurare, proteste, impeachement și procesul de demitere a lui Trump.

„Având în vedere evenimentele de săptămâna trecută, suntem extrem de vigilenţi privind aplicarea regulilor la orice reclame care pot fi interpretate rezonabil ca încălcări ale acestei limite”, transmite Google.

Măsura impusa va intra în vigoare joi și va fi menținută până pe 21 ianuarie. O măsură similară fost luată și după finalizarea alegerilor prezidențiale din SUA, motivându-se că astfel va fi împiedicată dezinformare.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button