fbpx

foto | Cum ar fi să călătorești și să trăiești fără prea multe cheltuieli? Soluția ingenioasă pe care au găsit-o doi studenți

Studenții din Marea Britanie trebuie să plătească adesea chirii exorbitante față de posibilitățile lor de câștig. La asta se adaugă în ultima vreme și costul tot mai mare al utilităților, din cauza scumpirii energiei. Dar doi tineri au găsit o alternativă isteață, ieftină și plăcută de cazare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Madison Wood, în vârstă de 23 de ani, este studentă la Științele mediului, iar logodnicul ei, Pepign Grijpink, în vârstă de 22 de ani, este la Inginerie. Tinerii obișnuiau să plătească peste 1040 de lire sterline pe lună când locuiau într-un garaj în care aveau un pat. Acum, plătesc doar 465 de lire sterline, scrie digi24.ro.

Pur și simplu cei doi au adaptat și au transformat în locuință (pe roți) o furgonetă Ford Transit, căreia i-au pus panouri solare. În plus, acum pot călători oriunde bucurându-se de tot confortul casei lor. Ca melcul cu casa în spate, s-ar putea zice.

Anul trecut cei doi și-au petrecut două luni din vacanța de vară ca să-și pună la punct casa pe roți, în care s-au mutat din septembrie împreună cu câinele lor, Sully. Grație panourilor solare, tânărul cuplu nu a simțit deloc actuala criză energetică, ba chiar a economisit 6.000 de lire sterline în zece luni.

Singurele cheltuieli pe care le au trebuie să acopere costul motorinei, al hranei și al apei: în total, o factură de 465 de lire. În plus, se pot bucura în voie peisaje minunate și de un decor pe care îl pot schimba după voia inimii.

Foto: Profimedia

Articole asemănătoare

Back to top button