fbpx

Europa va plăti mai puțin decât SUA pentru vaccinul împotrvia COVID-19. Cât va costa o doză?

Uniunea Europeană a încheiat un acord care îi permite să plătească mai puţin decât SUA pentru vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de Pfizer, a declarat miercuri pentru Reuters un oficial european.

Anterior, Comisia Europeană a anunţat miercuri că a încheiat cu companiile farmaceutice Pfizer şi BioNTech un contract pentru achiziţia a 300 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19. Conform acordului negociat de Comisia Europeană în numele celor 27 de state membre ale UE, acestea vor putea cumpăra 200 de milioane de doze, cu o opţiune de încă 100 de milioane.

Acest contract survine după ce, luni, grupul farmaceutic american Pfizer Inc. a anunţat că vaccinul său experimental dezvoltat în colaborare cu compania germană BioNTech are o eficienţă de peste 90% în prevenirea maladiei COVID-19.

Potrivit unui înalt oficial UE implicat în discuţiile cu producătorii vaccinului, blocul comunitar va plăti un preţ mai mic decât cel de 19,50 dolari pentru o doză de vaccin, adăugând că acest preţ reflectă şi sprijinul financiar acordat de UE şi de Germania în faza de dezvoltare a vaccinului. Acelaşi oficial, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, a precizat că preţul convenit de UE este mai aproape de 20 de dolari decât de 10 dolari însă a refuzat să ofere o cifră exactă.

Potriviti Agerpres, SUA au acceptat să plătească un preţ de 19,50 dolari pentru fiecare doză din cele 100 de milioane de doze de vaccin Pfizer, un volum iniţial mai mic decât cel achiziţionat de UE.

Articole asemănătoare

Back to top button