fbpx

video | Producătorul formației Millenium, Vlad Gorgos, îl susține pe Igor Dodon la prezidențiale: „A făcut cel mai mult”

Vlad Gorgos își arată susținerea pentru Igor Dodon la alegerile prezidențiale. Potrivit producătorului trupei Millenium, actualul șef al statului s-a implicat direct și a susținut domeniul culturii.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Despre omul Igor Dodon pot să vorbesc doar de bine. Mă bucur că am reușit să îl cunosc pe tatăl domniei sale și vreau să spun că: surcica nu sare departe de trunchi. E gospodar, iubește pământul, iubește via, își iubește țara, își iubește familia”, declarată Vlad Gorgos într-o înregistrare video plasată pe pagina lui Igor Dodon.

Producătorul Millenium susține că nimic nu se va schimba într-o țară unde nu va fi cultură, iar implicarea lui Igor Dodon în rezolvarea problemelor culturii din Republica Moldova este vizibilă și cu rezultate.

„Cultura înseamnă generații care trebuie să crească cu educație și exemple de la cei vârstnici. Cultura nu înseamnă să cântăm și să dansăm, cultura înseamnă să păzim natura, patriotism, să ne mândrim și să vorbim despre țara noastră și atunci sigur că vom exista ca și popor, iar implicarea lui Igor Dodon în acest domeniu a fost directă.

Dacă e să luăm toți președinții de la 1989 încoace, consider că Igor Dodon a făcut cel mai mult. Haideți să ne gândim bine ce facem astăzi, ca ziua de mâine să fie pentru voi bună. O situație când nu o să vă mai gândiți să plecați din țară, ci să rămâneți să munciți aici, alături de părinții și buneii noștri. În ziua alegerilor votăm pentru viitorul țării noastre și pentru acea persoană care va asigura ziua de mâine”, a declarat Gorgos.

Producătorul a îndemnat participanții la cursa prezidențială să spună cum vor să schimbe lucrurile în Republica Moldova în loc să critice în stânga și în dreapta oponenții.

📣 „Electorala 2020” reprezintă o rubrică de promovare a candidaților la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020. Aici sunt publicate informații de prezentare a candidaților, ideile lor, mesajele de campanie ce pot fi expediate de echipele concurenților electorali.

Articole asemănătoare

Back to top button