fbpx

video | Maia Sandu enumeră, în 3 minute, principalele realizări din mandatul său de premier

Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a publicat o înregistrare video în care enumeră, timp de aproximativ trei minute, principalele realizări ale sale în fruntea Guvernului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit Maiei Sandu, printre acestea se numără aducerea a peste 2 miliarde de lei în calitate de asistență financiară externă, identificarea proiectelor de asistență externă de peste 800 de milioane de euro, majorarea indemnizației unice la nașterea copilului cu 1600 de lei, identificarea de fonduri pentru achiziția unui aparat de radioterapie pentru pacienții oncologici, majorarea de câteva ori a plății pentru gărzile de noapte a personalului medical și nonmedical, eliminarea monopolului în prestarea serviciilor de dializă în ambulatoriu și procurarea a trei echipamente de rezonanță magnetică, a două tomografe computerizate și a două manografe staționare cu ajutorul banilor alocați de România.

Amintim că lidera PAS s-a aflat în funcția de premier al Republicii Moldova în perioada iunie-noiembrie 2019.

Politiciana candidează în prezent pentru funcția de șef al statului la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie.

📣 „Electorala 2020” reprezintă o rubrică de promovare a candidaților la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020. Aici sunt publicate informații de prezentare a candidaților, ideile lor, mesajele de campanie ce pot fi expediate de echipele concurenților electorali.

Articole asemănătoare

Back to top button