fbpx

video | Socialiștii propun anularea BAC-ului. Opoziția: O inițiativă periculoasă

PSRM propune anularea examenelor de bacalaureat. Un anunț în acest sens a fost făcut de liderul formațiunii, Igor Dodon, după ședința fracțiunii parlamentare a socialiștilor.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Am propus fracțiunii parlamentare să înainteze inițiativa ce prevede anularea examenelor de absolvire în licee (bacalaureat) și a altor examene, în acest an de studii, din cauza perioadei îndelungate în care copiii nu au fost prezenți în școală, (din aceeași cauză ca și anul trecut)”, a anunțat Dodon.

În această dimineață, deputații socialiști Nichita Țurcan și Marina Radvan au prezentat inițiativa. Aceștia au spus că vor propune ca BAC-ul să poată fi susținut de cei care, din varii motive, au nevoie de el.

Unul dintre motivele pentru anularea BAC-ului, spun ei, este absența îndelungată a elevilor de la ore din cauza pandemiei.

ZUGO precizează că această inițiativă este una mai veche a socialiștilor, fiind propusă în spațiul public și anterior. De fiecare dată, ideea a fost criticată de partidele de dreapta.

PAS: E o inițiativă periculoasă

Potrivit președintelui interimar al PAS, Igor Grosu, inițiativa este una periculoasă și demonstrează încă o dată faptul că actuala legislatură a Parlamentului trebuie dizolvată cât mai curând posibil.

Deputatul a opinat, în cadrul unei conferințe de presă de vineri, că măsura ar reprezenta o nedreptate pentru mulți elevi care au muncit și au studiat pentru a susține BAC-ul.

Totodată, acesta susține că o eventuală anulare a BAC-uui ar crea probleme absolvenților care doresc să-și continue studiile la instituții de învățământ superior din alte țări, unde există reguli care cer ca tinerii să aibă BAC-ul susținut.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button