fbpx

video | Două telefoane mobile și 5 dispozitive IQOS l-ar putea costa ani grei de pușcărie. Un bărbat din Soroca, suspectat de mai multe furturi

Polițiștii din capitală au reținut un bărbat de 31 de ani, originar din raionul Soroca. Acesta este suspectat pentru mai multe furturi comise pe teritoriul Chișinăului pe parcursul lunilor iulie- septembrie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Primul caz a fost înregistrat pe 27 iulie, când polițiștii au fost alertați de către victimă. Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, le-a comunicat că în timp ce se afla pe bd. Traian, o persoană necunoscută s-a apropiat de el i-a cerut telefonul mobil sub pretextul efectuării unui apel telefonic, după care a fugit cu tot cu smartphone. Prejudiciul cauzat se estimează la 2650 de lei.

Pe data de 18 august, suspectul ar fi pătruns prin acces liber într-o stație de alimentare de pe str. Trandafirilor, de unde a sustras 5 dispozitive IQOS în valoare totală de 6400 de lei.

Pe data de 3 septembrie, bănuitul ar mai fi sustras un telefon mobil în valoare de 5000 de lei dintr-un supermarket amplasat pe bd. Cuza Vodă. Telefonul aparținea angajatei magazinului, în vârstă de 18 ani, care a declarat polițiștilor că s-a îndepărtat de tejgheaua unde se afla dispozitivul pentru câteva clipe, iar când s-a întors telefonul nu mai era. Acțiunile individului au fost surprinse și de camerele de supraveghere din magazin.

Polițiștii au dispus mai multe acțiuni de investigație pentru stabilirea și identificarea presupusului făptaș. Ulterior, acesta a fost identificat și reținut, fiind escortat la inspectorat. În cadrul audierilor, suspectul și-a recunoscut vina. Acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 72 de ore în izolatorul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău și este cercetat  penal pentru furt și escrocherie. Dacă vina îi va fi demonstrată, bănuitul riscă până la 8 ani de pușcărie.

Articole asemănătoare

Back to top button