fbpx

Vaccinul american anti-COVID ar putea ajunge la Chișinău. Maia Sandu a discutat cu producătorii Johnson&Johnson

Vaccinul american anti-COVID-19 ar putea ajunge în Republica Moldova. Președinta Maia Sandu a discutat cu producătorii Johnson&Johnson, a căror vaccin a fost aprobat și utilizat în Statele Unite ale Americii.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Le-am vorbit despre situația pandemică din Republica Moldova și despre eforturile făcute pentru a asigura țara cu vaccin. Am examinat posibilitatea ca și cetățenii noștri să beneficieze de acest preparat – fie prin platforma COVAX, fie direct”, a relatat președinta Maia Sandu.

Aceasta a adăugat că tratativele vor continua, astfel încât cetățenii Republicii Moldova să fie asigurați cu mai multe tipuri de vaccin. În acest context, menționăm că Maia Sandu a avut discuții și cu Sinan Atlig, președintele regional Pfizer. În urma discuției, cei doi au convenit că acest tip de vaccin va ajunge în țara noastră în a doua jumătate a lunii martie 2021.

Reiterăm că, acum câteva zile, acest vaccin a fost aprobat de Agenția Europeană pentru Medicamente și omologat de OMS.

Până la momentul actual, în Republica Moldova au ajuns două loturi de vaccin anti-COVID-19. Primul a fost donat de România, iar al doilea – donat prin platforma COVAX.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button