fbpx

Se lansează inițiativa civică Primăria Municipală Alternativă Națională: Care sunt membrii mișcării

Un grup de activiști civici din diferite domenii lansează inițiativa civică PMAN – Primăria Municipală Alternativă Națională. Prin această mișcare ei își doresc să prezinte problemele care există în municipiul Chișinău și pe care administrația publică locală fie le ignoră, fie le voalează, scrie IPN.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Într-o conferință de presă, Ala Revenco, activistă civică, a declarat că ideea acestei inițiative a apărut ca urmare a necesității de a discuta problemele orașului care nu apar pe agenda Primăriei.

În ultima perioadă, ședințele Primăriei au devenit o platformă politică, se face mult discurs politic și foarte puțin se discută despre problemele orașului, problemele cetățenilor. Chiar dacă se discută, se face într-un volum foarte restrâns și doar pe aspecte pe care le vrea pe agendă primarul sau persoanele din jurul lui. Nu este posibil de a pune pe agenda publică practic alte probleme”, susține Ala Revenco.

În opinia sa, se discută mai puțin problemele orașului pe motiv că ședințele au loc online, iar la ele participă doar funcționarii administrației locale.

Se vorbește, se face populism, dar nu se întreprind măsuri pentru a discuta problemele reale. Există o listă întreagă de proiecte care au fost anunțate de primar, dar ne-am convins că au fost cu tentă populistă. Au fost făcute promisiuni pentru soluționarea situațiilor care deranjează cetățenii, dar nu au fost îndeplinite. Printre acestea chiar aș vrea să menționez o problemă din sectorul educațional – graficul redus pentru funcționarea grădinițelor. Acest grafic a fost redus cu circa o oră și jumătate zilnic în perioada pandemică, dar nici după anularea restricțiilor grădinițele nu au revenit la programul normal”, afirmă Ala Revenco.

O altă activistă, în domeniul protecției animalelor, Anastasia Cozlovschi, a menționat că de regulă problema animalelor fără stăpân este ignorată, deși ține și de municipalitate. Autoritățile locale creează impedimente pentru activiștii din domeniu. Prin intermediul acestei inițiative, activiștii vor să pună în discuție lacunele și să identifice soluții la ele.

Roman Guneavîi, activist civic, constată o reducere a transparenței activității Primăriei municipiului Chișinău. Lasă de dorit și activitatea Consiliului municipal Chișinău, în care practic nu mai există opoziție, cu anumite excepții pe unele subiecte. Activistul spune că PMAN va monitoriza și va mediatiza atât activitatea Primăriei, cât și a Consiliului municipal Chiținău.

Activistul civic Alex Buretz a declarat că marți va fi organizată prima ședință online a inițiativei civice PMAN, la care vor fi discutate problemele reale ale orașului.

Noi nu facem parte din vreun partid, nu suntem plătiți de vreun partid. Activăm pe bază de voluntariat și nu pretindem la funcții în Primărie. Nu vom fi candidați la alegerile care se apropie”, a precizat Alex Buretz.

 

Articole asemănătoare

Back to top button