fbpx

Procurorii solicită arestul ex-directorului Metalferos, bănuit de complicitate cu Plahotniuc la crearea unei organizații criminale

După ce săptămâna trecută procurorii au dispus punerea sub învinuire a lui Vlad Plahotniuc și au solicitat arestarea acestuia, la 8 noiembrie, procurorii au înregistrat la Judecătoria Chișinău cu sediul Ciocana, demersul de aplicare a arestului preventiv pe un termen de 30 zile și în privința lui Alexei Țîmbrovschi, ex-directorului SA „Metalferos”. În următoarele zile, magistrații urmează să se expună asupra demersului înaintat de către procurori.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, ex-directorul S.A. „Metalferos”, este învinuit că, în complicitate cu Vlad Plahoniuc și alte persoane învinuite pe caz, au creat și au condus o organizație criminală, prin intermediul căreia au dobândit ilicit mijloace financiare în proporții deosebit de mari, pe care ulterior în scopul de a-i tăinui sau a deghiza originea ilicită a lor au fost convertiți sau transferați prin diferite modalități.

Prin urmare, lui Alexei Țîmbrovschi i se impută săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.42 alin.(2), (3) și (5), art.284 alin.(1) din Codul penal (Crearea și conducerea unei organizații criminale); art.190 alin.(5) din Codul penal (Escrocherie în proporții deosebit de mari) și art.243 alin.(3) lit.a) și b) din Codul penal (Spălare de bani, săvârșită de o organizație criminală și în proporții deosebit de mari).

Concomitent, procurorii au dispus inițierea investigațiilor în vederea căutării ex-directorului SA „Metalferos”, care la moment se eschivează de a se prezenta în fața procurorilor.

Procuratura menționează că, la moment, în cadrul cauzei penale vizate supra, se efectuează mai multe acțiuni de urmărire penală pentru asigurarea investigării complete, obiective și sub toate aspectele a circumstanțelor cazului sesizat.

Despre măsurile suplimentare întreprinse și soluția dispusă pe caz, Procuratura va reveni ulterior cu informații suplimentare.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button