fbpx

„Presiunile sunt inadmisibile”: CC, după ce socialiștii au anunțat că vor solicita demisia a trei magistrați

„Presiunile sunt inadmisibile”. Este reacția Curții Constituționale (CC), după ce socialiștii au afirmat că vor cere, în Parlament, demisia a trei magistrați. Se întâmplă după ce Înalta Curte a dat undă verde dizolvării Legislativului, iar PSRM s-a arătat indignat de hotărârea judecătorilor, calificând-o drept una politică. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Exercitarea oricărei forme de presiuni asupra judecătorilor Curţii Constituționale, atât înainte de adoptarea actelor sale jurisdicționale, cât şi ca un act de răzbunare pentru soluţiile adoptate, este inadmisibilă, fiind incompatibilă cu respectarea statului de drept, a autorităţii Curţii şi a supremaţiei Constituţiei”, se arată într-un mesaj al președintei CC, Domnica Manole.

„Politicienii maturi trebuie să țină cont de implicațiile adverse, profunde și de lungă durată pentru stat al unui asemenea tip de atacuri la adresa judecătorilor constituționali. Prin urmare, cine are cultura constituționalismului, trebuie să respecte soluțiile Curții”, a mai adăugat Manole.

Menționăm că, la 15 aprilie curent, Curtea Constituțională a constatat existența circumstanțelor de dizolvare a Parlamentului.

Amintim că șefa statului a sesizat Înalta Curte la 29 martie curent, considerând că sunt întrunite că toate circumstanțele pentru dizolvarea Legislativului, întrucât „Parlamentul a eșuat să aleagă un Guvern din două încercări, iar de la demisia Guvernului Chicu trecuse trei luni”.

„Alegerile anticipate constituie șansa cetățenilor de a-și alege deputați care să le reprezinte cu adevărat interesele, să scoată țara din criză și să o scape de corupție. Alegerile anticipate sunt soluția care poate vindeca țara noastră”, a precizat Sandu anterior.

Ea și-a motivat decizia, spunând că „așa cum prevede Constituția a avut consultări cu fracțiunile și grupurile parlamentare în legătura cu situația politică și, eventuala, dizolvare a Parlamentului. Parlamentul a eșuat să aleagă un Guvern din două încercări, iar de la demisia Guvernului Chicu au trecut trei luni. Ca și experții în drept constituțional, consider că sunt întrunite circumstanțele legale pentru dizolvarea Parlamentului”.

Președinta a încheiat, la sfârșitul lunii martie, consultările cu fracțiunile și grupurile parlamentare privind instituirea unui Guvern. S-a întâmplat după ce două tentative de votare a unui Executiv au eșuat.

În același timp, o majoritate parlamentare constituită între PSRM și platforma Pentru Moldova au insistat pe desemnarea lui Vladimir Golovatiuc la funcția de prim-ministru și au depus la CC o sesizare prin care au cerut constatarea circumstanțelor de imposibilitate a dizolvării Parlamentului.

Citește și: Sandu sesizează CC pentru dizolvarea Parlamentului: „Alegerile anticipate sunt soluția”

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button