fbpx

Noi detalii despre autocarul de pe ruta Chișinău-Mangalia, care ar fi luat foc în timpul călătoriei. Reacția directorului companiei

Un autocar de pe ruta Chișinău-Mangalia a stârnit panică în rândul pasagerilor, după ce ar fi luat foc în timpul călătoriei, în apropiere de Tecuci, România, în noaptea de 31 iulie spre 1 august. Acesta s-ar fi defectat de mai multe ori pe traseu, iar oamenii s-au declarat speriați pentru siguranța lor.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cu toate acestea, directorul companiei a venit cu explicații referitoare la incident, care vin să „liniștească apele”. potrivit acestuia, nu s-a întâmplat nimic grav.

„Îmi pare rău că se exagerează, nu a fost totul atât de grav, nu a fost așa cum s-a spus. Acolo s-a făcut așa niște povești. Nu-i prima oară, suntem pregătiți. Imaginați-vă doar o persoană din 47 nu i-a plăcut situația”, a spus directorul companiei, Veaceslav.

Se pare că declarațiile pasagerilor și cele ale reprezentanților companiei se ciocnesc cap în cap din mai multe puncte de vedere. Deși un pasager a scris că locurile în cele două microbuze care au venit să-i ducă până la destinație au fost achitate din contul personal, compania de transport infirmă, menționând că acestea au fost plătite chiar de șoferi.

„În decurs de o oră, pasagerii au fost transportați cu alte două microbuze. Microbuzele le-au găsit băieții noștri, șoferii. Ei au achitat transportul. Au achitat acele microbuze din banii lor, deja vor discuta cu conducerea referitor la partea financiară”, a declarat un angajat al companiei.

Acesta a mai adăugat că autocarul nu ar fi luat foc, iar problemele tehnice au fost deja remediate. Vina este transmisă mai departe pe umerii celor de la service-ul auto, care au reparat autocarul chiar în ziua în care aceștia au pornit la drum, transmite TV8.

Autocarul nu a luat foc. Se confirmă că a fost fum, dar nu a luat foc. Asta nu este pentru prima oară. Defecțiuni tehnice au mai fost, dar să iasă fum nu. Până la urmă, de problema tehnică se face vinovat service-ul auto, unde a fost dus autocarul la reparație.

Autocarul a ieșit din service-ul auto chiar după amiaza zilei în care trebuia să fie cursa. A fost o problemă ce ține de partea electrică. Asta s-a reparat la ei. Autocarul deja a fost reparat, el se întoarce înapoi la Chișinău”, a conchis reprezentantul companiei de transport.

Citește și: 

video | Un autocar cu 44 de moldoveni ar fi luat foc în timp ce mergea: „Când am deschis ochii, am văzut fum, lumea nu știa pe unde să iasă”

Articole asemănătoare

Back to top button