fbpx

Navalnîi, laureat al permiului pentru curaj civic oferit de fundația Boris Nemțov

Alexei Navalnîi a fost premiat „pentru curajul său în susținerea valorilor democratice în Rusia”. Fundația Boris Nemțov i-a oferit opozantului rus suma de 10 mii de euro. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Navalnîi nu numai că a arătat un curaj personal incredibil, dar a adus o contribuție uriașă la dezvăluirea corupției și la creșterea nivelului de participare a cetățenilor la procedurile permanente din Rusia. De-a lungul anilor de muncă, el a devenit cel mai influent politician de opoziție din Rusia și un simbol al rezistenței la tiranie din lume”, se arată într-un mesaj al fundației, transmite novayagazeta.

În același timp, fundația a cerut și eliberarea imediată a politicianului.

În 2020, premiul Fundației Boris Nemțov pentru curaj în susținerea valorilor democratice în Rusia a fost primit de activistul Konstantin Kotov, care a fost condamnat pentru încălcări repetate la mitinguri.

ZUGO menționează că pozantul rus în vârstă de 44 de ani a ajuns duminică într-o regiune aflată la 200 km de Moscova pentru a ispăşi într-o colonie penitenciară o pedeapsă de doi ani şi jumătate de închisoare, pe care el şi susţinătorii săi o denunţă ca fiind politică.

Justiţia rusă a comutat în ianuarie în închisoare cu executare o pedeapsă cu suspendare la care el fusese condamnat în 2014.

Citește și: UE impune sancțiuni unor oficiali ruși implicați în procesul lui Alexei Navalnîi. Care sunt măsurile luate

În 2017, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a estimat că în acest dosar Alexei Navalnîi şi fratele său Oleg au fost privaţi de dreptul la un proces echitabil, denunţând decizii ale justiţiei „arbitrare şi în mod clar nerezonabile”.

Două experte independente ale ONU au cerut luni o anchetă independentă asupra otrăvirii, în august, a principalului opozant al Kremlinului, a cărui „eliberare imediată” au solicitat-o.

Navalnîi este vizat de mai multe proceduri judiciare de la revenirea sa în Rusia, în ianuarie, după cinci luni de convalescenţă în Germania de la această otrăvire, de care el îi acuză pe Vladimir Putin şi serviciile secrete ruse.

Arestarea sa pe 17 ianuarie a provocat în Rusia importante manifestaţii, la care autorităţile au reacţionat cu peste 11.000 de arestări, urmate în general de amenzi şi de scurte pedepse de închisoare.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button