fbpx

Litvinenco: Proiectul Legii Magnițki a fost transmis spre consultări publice

Prim-ministra Natalia Gavrilița și ministrul Justiției Sergiu Litvinenco au susținut vineri, 9 decembrie, o conferință de presă, unde ministrul Justiției a anunțat o inițiativă legislativă, un proiect al „Legii Magnițki Moldova”, inspirat din legislația SUA, a Canadei, Litaniei și a Marii Britanii, care va permite armonizarea legislației naționale în acest context.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Proiectul de lege reglementează categoriile de persoane fizice și juridice care vor putea fi subiectul unor sancțiuni transpuse în legislația noastră.

Totodată, legea vizează modalitatea de transpunere în legislația națională a sancțiunilor internaționale aplicate.

Tuturor celor care fac parte din lista de sancțiuni li se vor îngheța bununurile de pe teritoriul țării. Cu alte cuvinte, statul va putea prelua administrarea bunurilor persoanelor incluse în lista de sancțiuni. Totodată se va putea interzice furnizarea de servicii financiare„, a explicat Sergiu Litvinenco.

În ceea ce privește persoanele juridice, acestea, de asemenea, vor putea fi vizate de anumite sancțiuni specifice care le va îngreuna activitatea. În cazul cetățenilor străini și apatrizi li se va aplica măsura de interzicere de a intra pe teritoriul Republicii Moldova și li se vor anula vizele și interzicerea acordării lor pe viitor.

Proiectul „Legea Magnițki” urmează a fi supus consultărilor publice, după care aprobat de Guvern. Potrivit lui Litvinenco, până la finele anului, proiectul ar urma să fie transmis Parlamentului spre adoptare și promulgare.

Aminitm că vineri, 9 decembrie, cetățenii Republicii Moldova, Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, au fost sancționați de Guvernul Marii Britanii în temeiul Regulamentului privind sancțiunile anticorupție din Marea Britanie.

Articole asemănătoare

Back to top button