fbpx

foto | Un microbuz cu moldoveni s-a răsturnat în Ucraina. Precizările Ministerului de Externe

Mai mulți moldoveni, implicați într-un accident rutier în capitala Ucrainei. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova la Kiev, s-a autosesizat în legătură cu producerea, în dimineața zilei de 26 august, a unui accident rutier cu implicarea unui microbuz de model Mercedes, care se deplasa în Federația Rusă din Republica Moldova.

Accidentul s-a produs la ora 05:40 în localitatea Kipti, regiunea Cernigov, la 90 km de Kiev. În unitatea de transport erau la bord cetățeni din Republica Moldova și din Federația Rusă. Urmare ciocnirii cu alt mijloc de transport, au avut de suferit două persoane.

Este vorba despre o cetățeană a Republicii Moldova și o cetățeană din Federația Rusă, ambele s-au ales cu leziuni ușoare.Persoanele în cauză au fost consultate de medici și au refuzat spitalizarea.

Reprezentanții misiunii diplomatice sunt în contact cu responsabili din cadrul poliției naționale de patrulare din regiunea Cernigov, care au confirmat că toți pasagerii unității de transport au fost preluați și au continuat ruta spre Moscova.

Foto: Cernihiv Operative
Foto: Cernihiv Operative

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button